Skip to content

RCWC 2011

noiembrie 18, 2011

Romanian Crime Writers Club şi premiile sale pe anul 2011

Romanian Crime Writers Club – prima asociaţie a scriitorilor de romane poliţiste din România – îşi va decerna premiile pe anul 2011 la Târgul de Carte Gaudeamus. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 26 noiembrie, orele 18:00, la standul trustului Publicaţiile Flacăra, editurii Tritonic şi Crime Scene Publishing (standul 17), nivelul 0.00 al Romexpo, Pavilionul Central.

Câştigătoarea ediţiei 2011 a concursului organizat de RCWC a fost desemnată Andra Pavel, al cărei roman, În braţe străine, va fi lansat în aceeaşi seară.

Cu aceeaşi ocazie vor fi înmânate diplome:

–          Editurii Trei – pentru cel mai bun program editorial mystery&thriller în 2011;

–          Doamnei Ileana Cantuniari, pentru traducerea romanului Omul cu cercurile albastre de Fred Vargas, apărut la editura Trei în 2011;

–          Scriitorului John leCarre, pentru romanul Cel mai vânat om din lume, apărut la editura RAO, cel mai bun roman străin mistery&thriller tradus în limba română în 2011;

–          Domnului Mircea Pricăjan, redactor şef al revistei online suspans.ro, pentru promovarea constantă a genului mistery&thriller în România în 2011.

Prinși în suspans

noiembrie 16, 2011

Nu știu ce le face Mircea, dar copiii ăștia doi se țin numai de scrieri pentru Suspans.ro

Andra scrie despre recensământ și crime din gelozie: Recensământ: -1

Iar James despre foc și tuneluri secrete: Focul

Până la ultimele modificări Gaudeamus, citiți, citiți!

Gaudeamus 2011

noiembrie 9, 2011

Lansări la Gaudeamus

Stand nr. 17 nivel 0.00 (parter) Pavilionul Central, ROMEXPO, București

CRIME SCENE – TRITONIC – FLACĂRA

 1. Vineri 25 nov. ora 18.00

Colecţia Comunicare-Media

se vor lansa volumele:

COMUNICAREA AUDIOVIZUALĂ, autor Ion Stavre,

COMUNICARE NONVERBALĂ ŞI CONSTRUCŢII SOCIALE, coordonatori Loredana Ivan şi Alina Duduciuc, cu o prefaţă de Septimiu Chelcea,
POLITICA USER FRIENDLY, autori Florenţa Toader, Cătălina Grigoraşi, Sofia Frunză, cu o prefaţă de Dorina Guţu.

 2. Vineri 25 nov. ora 19.00

Biblioteca Flacăra

se vor lansa volumele:

GRĂDINA LUI GLAUCON sau MANUALUL BUNULUI POLITICIAN, autor Constantin Banu, cu o prefaţă de George Arion,

100 CELE MAI FRUMOASE INVERVIURI, autor George Arion,

SUPRAVIEŢUIREA PRIN REPORTAJ, autor Liliana Petruş, cu un argument de Bogdan Hrib

 3. Sâmbătă 26 nov. ora 12.00

Colecţia Sens

ROMÂNIA CAPTIVĂ, autor Bogdan Ficeac.

 4. Sâmbătă 26 nov.

Crime Scene

Ora 17.00 – ÎMI IES DIN MINŢI, autor Stelian Ţurlea,

Ora 17.30 – MEMENTO, autori VT Morogan,

Ora 18.00 – Gala Premiilor Romanian Crime Writers Club, decernarea premiilor. Lansarea volumelor ÎNGERUL PĂZITOR AL FRATELUI MEU, autor Leif Davidsen, 39 DE TREPTE, autor John Buchan şi ROMANIA NOIR. O ANTOLOGIE DE POVESTIRI MYSTERY & THRILLER, editori George Arion şi Bogdan Hrib.

Ora 19.00 – prezentarea proiectului ProFusion CRIMETrei într-o barcă – fără a mai socoti şi limba engleză, lansarea volumelor semnate de George Arion (Atac în bibliotecă), Oana Stoica Mujea (Indicii anatomice) şi Bogdan Hrib (Ucideţi generalul) în ediţiile engleze. Relansarea volumului FORTĂREAŢA NEBUNILOR, autor George Arion.

Redactat 08.11 – BH

Romanian Noir

octombrie 15, 2011

Eu tot n-am înțeles de ce Romanian Noir e roșu, dar… În fine.

Blogosferice

septembrie 22, 2011

Voi ați crezut că eu am dispărut de tot? Nu, doar că am treabă. Cu atâtea cazuri… În fine.

Asta mică face ceva cu site-ul. Cică o ajută cineva. Mi-e că se ajută unul pe altul până fac site-ul… de la capăt. Până una, alta, a povestit de trei cărți ale Monicăi RamirezAsasina, fata pirat și traficantul – și aștept sincer interviul.

Mai scrie domnul Arion pe aici o chestie cu detectivii. Și a părut noul număr Suspans.ro – mă documentez.

Citiți! Poate veți și înțelege…

Concurs

septembrie 2, 2011

Romanian Crime Writers Club şi Crime Scene Publishing vă invită la concurs.

Aţi visat vreodată să deveniţi scriitor? Acum e momentul să ieşiţi din anonimat. Trimiteţi până pe data de 31 octombrie 2011 un manuscris al unui roman poliţist şi puteţi să vă vedeţi visul cu ochii. Manuscrisul dumneavoastră ar putea deveni noul roman din colecţia Crime Scene, iar numele dumneavoastră va sta lângă cei mai importanţi scriitori ai genului.

Ce trebuie să faceţi?

Mai întâi de toate, trebuie să aveţi o idee, un punct de pornire. O crimă, o răpire, un furt. Mai apoi, trebuie să aveţi cel puţin un personaj dornic să rezolve un mister. Dacă până aici sunteţi pregătiţi, apucaţi-vă de scris. Aţi început deja? Foarte bine, acum nu vă opriţi pentru nimic în lume. Vor fi zile mai bune şi zile mai proaste, dar puteţi duce proiectul până la capăt. Ştim că veţi reuşi.

Care sunt regulile?

Manuscrisul dumneavoastră trebuie să se încadreze între 160-250 pagini, adică 300-500 mii semne (cu spaţii şi semne de punctuaţie). Nu se acceptă manuscrise sub 300 mii semne. (În uzanţa internaţională, romanul este o lucrare de minimum 300 mii semne.) Dacă nu ştiţi cum să număraţi semnele, vă ajutăm noi. În Word, la opţiunea „Tools” aveţi butonul „word count”- characters with spaces.

Naraţiunea trebuie să se încadreze în genul mystery and thriller.

Nu se acceptă manuscrise care au mai fost în vizorul altor edituri. Declaraţi pe propria răspundere că aşa ceva nu s-a întâmplat. Că nici un alt editor nu a intrat în contact cu ceea ce aţi trimis Asociaţiei RCWC.

Nu se acceptă manuscrise care au fost deja publicate pe internet sau în alte medii.

Manuscrisul trebuie să fie la prima vedere.

Manuscrisele primite nu vor fi returnate.

Data limită până la care puteţi trimite manuscrisele este 31.10.2011.

Autorul (autorii) acceptat (acceptaţi) va (vor) dona drepturile de autor aferente romanului cu care a (au) participat la concurs asociaţiei RCWC pe o durată de cinci ani de zile.

Manuscrisele vor fi trimise prin poşta electronică la adresa: george.arion@publicatiileflacara.ro cu specificaţia: „Concurs RCWC”.

După citire, fiecare manuscris va fi notat de membrii juriului.

Ataşat manuscrisului vă rugăm să puneţi un CV care să conţină numele şi datele dumneavoastră de contact şi un sinopsis de cel mult două pagini A4.

Câştigătorul va fi anunţat în cadrul unei festivităţi de premiere ce va avea loc în luna noiembrie 2011, la Târgul de carte Gaudeamus.

Pot fi şi mai mulţi câştigători, dacă juriul decide astfel.

Premiile sunt următoarele:

Premiul I – publicarea cărţii şi prezentarea ei în cadrul Târgului Gaudeamus, în prezenţa autorului. Dacă va dori, câştigătorul va avea dreptul să se înscrie în asociaţia RCWC fără să achite cotizaţia pe anul în curs.

Premiul II – o colecţie completă Crime Scene şi posibilitatea de a se alătura asociaţiei noastre.

Toţi participanţii vor fi menţionaţi într-un articol din revista Flacăra.

Membrii juriului: Preşedintele RCWC, George Arion, precum şi Oana Stoica Mujea, Alexandru Arion, Stelian Ţurlea şi Bogdan Hrib.

Nu contează dacă sunteţi debutanţi sau nu, tot ceea ce contează e să aveţi un manuscris nou, pe care să îndrăzniţi să-l trimiteţi. Fiecare participant are şanse egale. Vă dorim succes!

Două cazuri pline de suspans(.ro)

august 16, 2011

Ca să nu mai ziceți că eu nu am treabă și că mi-e doar lene…

http://suspans.ro/literatura/proza/din-umbra

Crainica privi fix câteva secunde. Programul obişnuit fusese întrerupt pentru o ştire importantă. Oricum lui Marius îi displăceau emisiunile în care femeile se trăgeau de păr sau se ameninţau pentru a atrage atenţia unui bărbat. Dar ţinând cont că era vineri seara şi oricum nu aveai la ce altceva să te uiţi, era bine şi aşa. Când anunţaseră că întrerup programul obişnuit pentru o ştire de maximă importanţă, aproape că tresărise. Probabil că a aţipit câteva secunde fără să-şi dea seama. Oricum, faţa crainicei arăta răvăşită. Se gândi automat la jurnalism, nimic nu se mai face cu profesionalism. Orice s-ar fi întâmplat blonda din spatele ecranului ar fi trebuit să arate ca o profesionistă, în nici un caz de parcă ar fi văzut o fantomă plimbându-se pe culoarul televiziunii.

Glasul îi tremură, cel puţin la început, apoi, blonda, începu să vorbească aproape fără suflare:

— Cu o jumătate de oră în urmă s-a descoperit cadavrul colegei noastre Eugenia Efrim, cea mai veche colaboratoare a postului nostru de televiziune. Din câte se pare, colega noastră, a fost ucisă cu bestialitate în vestiarul vedetelor. Vă vom ţine la curent în funcţie de evoluţia anchetei.

Marius nu o mai asculta. Se plimbă agitat prin cameră preţ de câteva secunde. Îşi trase pantalonii de trening şi jacheta, îşi puse adidaşii şi ieşi val-vârtej din casă.

Scriitoarele astea nu știu să se potolească și ele, să stea cuminți. Asta mică o plimbă pe brunetă prin București, cu nu-știu-ce conspirație.

http://suspans.ro/literatura/proza/foileton-urmarire-virtuala-6

Teodora ne priveşte cu un zâmbet îngăduitor. E prea calmă. Îi place să fie mai informată ca mine şi nu m-ar deranja să-i las minutele de glorie dacă n-ar depinde mai multe de mobilizarea noastră. Aştept să continue, dar nu o face. Ne invită să ne servim cu cafea. Eu n-o slăbesc din priviri, dar nu pare impresionată.

— Ne spui azi? rosteşte Oana gândurile mele.

— Stai să încerc eu, mă enervez. Daniel Călinescu a plecat de aici, teoretic să o oprească pe Anca. De fapt, Anca e Andrei Vasilescu şi face propagandă în favoarea Guvernului. Lucru care nu pică bine. Oana, aici de faţă, susţine online că Anca îi administrează Facebook-ul şi blogul. Dar postarea de dinainte de „Ziua împotriva Guvernului” a fost scrisă de tine, nu?

— Da, aprobă încruntată.

— Dar ei nu ştiu asta. Cred că tot cel care semnează ca Anca a scris postarea aia. Şi aici pierd firul, oftez deznădăjduită.

 

Trebuie să o cunosc pe Ioana asta într-o zi. Bine că nu m-a implicat și pe mine, asta mai lipsea…

Și, ca totul să fie perfect, astea două s-au apucat iar de clubul de carte. Acest minunat site, adică.

Mă duc să mai rezolv un caz.

Și, cu ocazia asta, am aflat și cine e Anca, dar nu vă spun. Politica asta mă obosește prea tare ca să aibă sens.

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.