Skip to content

Zi fierbinte

August 16, 2010

Ora 7:23

M-am trezit pentru că făceam pe mine. Carmen era deja în bucătărie şi din câte mi-am dat seama cocea ceva. Mi-am făcut nevoia şi m-am vârât la loc în pat.

 

Ora 9:21

Sună telefonul. Puf de Nea, pisoiul, miorlăie în urechea mea stângă. Nu că ar fi contat dacă o făcea în dreapta, dar mi s-a părut a fi o constatare de bun simţ. Am aruncat pisica din pat şi m-am întins după telefon. Un idiot mi-a strigat în ureche, făcându-mi creierii să se lovească între ei ca nişte clopote: dang, dang:

„Curvă împuţită, o să mori!”.

Mi-am scuturat capul şi am adormit la loc.

 

Ora 10:47

Carmen îmi aduce cafeaua la pat şi o bucată de plăcintă cu mere. Puf de Nea priveşte pofticios. După ce iese Carmen împart plăcinta cu motanul. Ştiu, ştiu, o să facă diabet, dar nu mă pot uita în ochii lui fără să-i ofer din bunătăţi. Aşa sunt eu, al dracului de sensibilă la nevoile… motanului.

 

Ora 12:32

Ajung în secţie. Linişte. Afară patruzeci şi trei de grade. La umbră. La soare nu m-am uitat. Sunt conştientă de faptul că arăt ca dracu’. Ioana, secretara, îmi întinde un plic semnat cu ruj de proastă calitate.

„Cred că e o scrisoare de ameninţare”, mi-a destăinuit gândurile ei.

Am luat-o şi-am citit-o. Cuvintele de la telefon erau scrise şi pe foaia din interiorul plicului.

Mi-a scăzut brusc tensiunea şi au început să-mi bubuie urechile. Nu de frică, ci de rău. Dintr-un motiv oarecare azi organismul meu nu vrea să funcţioneze.

Îi dau plicul Ioanei şi îi spun că-l poate folosi pe post de hârtie igenică. Fumez două ţigări şi beau o apă plată. Am senzaţia că o gură de cafea m-ar face să vărs. Nu vreau să-mi forţez norocul.

 

Ora 13:17

Sinucidere suspectă pe Griviţei. Un echipaj de-al nostru pleacă să arunce o privire.

 

Ora 13:49

Sunt anunţată că sinuciderea s-ar putea să fie crimă. Unul din cei doi idioţi din echipaj îmi explică că nodul folosit pentru frânghie – vorbesc de o spânzurătoare – nu ar fi dat rezultate decât dacă altcineva l-ar fi făcut. Din punctul meu de vedere, un nod e un nod. S-a găsit biletul de adio, iar familia decedatului explică frenetic că bărbatul suferea de o formă uşoară de screloză. Explicau prea frenetic. Asta m-a făcut să cred că s-ar putea să existe ceva suspect. Nodul mă lăsa rece.

 

Ora 14:40

După ce am băut, totuşi, o cafea mare cu lapte şi am fumat jumătate de pachet de ţigări m-am urcat la volan şi am plecat spre locul sinuciderii. Mi-a scăzut glicemia în timp ce conduceam şi era să omor vreo zece pietoni. Mi-am revenit rapid. Dar uitându-mă în retrovizoare am constatat că arăt ca un cadavru ambulant.

 

Ora 15:35

Am ajuns pe Griviţei. Nimeni nu se atinsese de mort. Idiotul meu de coleg a descoperit că sinucigaşul avea o asigurare de viaţă în valoare de trei miliarde. Toată familia e suspectă, ambalată şi trimisă la secţie. Legistul încearcă să-şi facă treaba, dar colegii mei au impresia că dacă-l bat la cap va şi reuşi. Le spun să-şi mişte cururile grase la secţie şi să interogheze suspecţii. Se supun.

 

Ora 17:00

După ce am mâncat şi am băut o apă tonică în compania unei muşte la un restaurant select. Am ajuns în secţie. Nevasta a mărturisit. Legistul ne-a spus că a fost otrăvit.

 

Ora 19:00

Mă îndrept spre casă când sună din nou telefonul. Răspund plictisită, fără introducere zic:

„Spune-mi ora şi locul morţii”.

Celălalt tace apoi îmi închide. La dracu’, aş fi vrut să ştiu.

 

Ora 22:00

Adorm răpusă de căldură şi rău. Aud telefonul sunând, dar n-am chef să mă mişc până la el. Ştiu că sunt o curvă şi o să mor, dar acum îmi e prea rău să-mi pese.

Anunțuri
4 comentarii leave one →
  1. geocer permalink
    August 16, 2010 6:43 pm

    Daca la politie programul de lucru incepe la ora 12.30, si eu vreau sa ma fac politist cand voi fi mare, mamico !

  2. August 16, 2010 7:50 pm

    Geocer, programul asta e doar pentru mine, pentru ca de cele mai multe ori lucrez 24 cu 24, nu ti se pare normal sa-mi pot trage si eu sufletul?

  3. August 22, 2010 11:04 am

    Cred ca la fel ar arăta şi Lisbeth Salander dacă ar lucra în Sapo 😀
    „Spune-mi ora şi locul morţii”. Prea tare :))

Trackbacks

  1. Un fel de jurnal « Oana Stoica Mujea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: