Picură

A început să plouă. Nu-mi prea place. Până și picăturile care se izbesc în geam par dușmani. Toate mă privesc ca și cum n-am voie nici să gândesc. Aș vrea să mă transform într-una din picăturile alea. Să simt atingerea vântului, să mă cobor în pământ, să răsar iar, să zbor. Serios, am luat-o razna. Vremea asta… Mai bine ar ninge. Pe zăpadă pot vedea mai bine urmele lăsate de viitorul care vrea să fugă de mine. Trecutul, ducă-se.

A, da, vine și ziua națională. Ce să-ți spun. Că de ziua mea i-a păsat națiunii… Încă 24 de ore de alertă; nu se știe ce depresii mai scot la iveală.

Picură iar. Nu știu dacă afară. În creierul meu. Așa picură timpul, fără să-l intereseze de nimic. Așa picură toate, încet, dar sigur. La fel și viața.